În atenția publicului meloman!
În condițiile în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Arad a depășit pragul de 3/1.000 de locuitori, în conformitate cu reglementările prevăzute prin art. 4 al H.G. 990/17.09.2021, accesul în sala de concerte le este permis numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Persoanele care participă la concerte sunt obligate să facă dovada acestor situaţii prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital COVID-19 al Uniunii Europene.
În baza aceleiași hotărâri, numărul de locuri în sala de concerte este limitat la 50% din capacitate.
Accesul publicului va fi posibil în intervalul 18.00 – 18.45.
Purtarea măştii pe durata concertelor este obligatorie.