Politica de confidențialitate
Politica de confidențialitate și protecția datelor cu caracter personal
A. INFORMAȚII GENERALE
Această Politică de confidențialitate și protecție a datelor cu caracter personal („Politica”) descrie modalitățile în care noi, FILARMONICA ARAD, procesăm informațiile aduse la cunoștința noastră, incluzând datele cu caracter personal care sunt colectate prin intermediul acestui website atunci când acesta este utilizat de dumneavoastră.
Prin utilizarea acestui website, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Pentru a urmări mai ușor informațiile, ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „FILARMONICA ARAD”, „Filarmonica”, „noi”, „nostru”, etc, iar la dumneavoastră folosind termenii „utilizator”, „vizitator”.
FILARMONICA ARAD are sediul în Arad. Piața George Enescu, nr. 1, județul Arad, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice, având C.I.F. 3678246 și funcționează ca instituție publică de cultură în subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad.
www.filarmonicaarad.ro este website-ul oficial al Filarmonicii Arad, fiind creat și administrat de noi pentru asigurarea unei mai mari transparențe și o mai bună înțelegere de către public a activității specifice de realizare și prezentare a producțiilor artistice desfășurate de noi ca instituție de spectacole și de concerte, precum și pentru satisfacerea interesului publicului arădean de a fi la curent cu ceea ce e nou și valoros în peisajul muzical național și internațional. Totodată, prin intermediul www.filarmonicaarad.ro, Filarmonica Arad urmărește a-și aduce aportul la realizarea următoarelor obiective culturale specifice ale instituției:
- Cultural artistic – promovarea artei muzicale românești și universale prin interpretarea muzicală și încurajarea talentelor muzicale nou afirmate;
- De reprezentare și imagine, Filarmonica fiind o instituție emblematică pentru orașul și județul Arad;
- Educativ formativ.
Obiectivul conținutului website-ului este de a oferi, prin intermediul secțiunilor sale, o informare constantă, actualizată, exactă și completă a publicului local, dar și a publicului potențial extern (din țară și străinătate) prin publicarea de informații cu privire la: structura organizatorică a Filarmonicii; componența orchestrei simfonice și a corului Filarmonicii; informații și anunțuri referitoare la posturi vacante, la evenimentele derulate de Filarmonică (programul spectacolelor, concertelor, festivalurilor și concursurilor de compoziție și canto organizate de Filarmonica Arad); noutăți și articole despre activitatea Filarmonicii, informații și articole despre operele muzicale din repertoriul Filarmonicii, despre compozitori; informații despre proiectele culturale în care este implicată Filarmonica Arad; informații în scop de educație muzicală: concerte și programe muzicale educative pentru copiii din școlile și liceele din Arad, dezvoltarea și exersarea aptitudinilor artistice pentru artiștii tineri prin ocazia de a învăța de la maeștrii muzicali și perfecționarea tehnicii prin practică, workshop-uri, spectacole sau concursuri cu sau pentru artiștii tineri sau elevii și studenții instituțiilor de profil artistic, s.a.m.d.
Filarmonica nu poate garanta însă, că paginile website-ului nu conțin erori, dar vă asigurăm că depunem toate diligențele pentru remedierea lor și realizarea unei informări corecte.
Politica de confidențialitate descrie tipurile de date personale pe care le colectăm, modul în care utilizăm informațiile, cui îi sunt transmise datele, precum și drepturile și opțiunile pe care le au persoanele fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. În același timp, Politica noastră de confidențialitate detaliază modul în care prelucrăm datele cu caracter personal în gestionarea relației cu publicul, cel mai adesea pentru a vă ține la curent cu cele mai recente evoluții sau evenimente din domeniul dumneavoastră de interes.
De asemenea, prin prezenta politică descriem măsurile pe care le luăm pentru a asigura securitatea informațiilor și cum ne puteți contacta în legătură cu punerea în practică a protecției datelor și pentru a vă exercita drepturile.
În general, intenția noastră este de a colecta datele cu caracter personal care sunt furnizate în mod voluntar de către vizitatorii website-ului nostru și care sunt necesare pentru a putea oferi acces la informații privind activitatea culturală desfășurată de FILARMONICA ARAD.
Vă rugăm să citiți cu atenție această Politică pentru a afla mai multe informații despre modul în care procesăm informațiile aduse la cunoștința noastră, incluzând datele cu caracter personal care sunt colectate prin intermediul acestui website atunci când acesta este utilizat de dumneavoastră.
Politica noastră de confidențialitate și protecția datelor cu caracter personal se aplică oricărui vizitator al website-ului FILARMONICII ARAD – www.filarmonicaarad.ro.
FILARMONICA ARAD se angajează să respecte prevederile Regulamentului UE 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date prin luarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor.
B. CATEGORIILE DE DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRATE
FILARMONICA ARAD colectează și prelucrează doar datele cu caracter personal pe care utilizatorii/vizitatorii le pun la dispoziție prin accesarea și vizitarea de către aceștia a site-ului, prin interacționarea cu website-ul nostru, precum și prin alte mijloace.
Puteți utiliza site-ul nostru fără a dezvălui date cu caracter personal. Cu toate acestea, pentru a ne putea contacta în vederea furnizării de informații sau a transmiterii de sesizări, petiții, reclamații, vi se va solicita furnizarea acestor date în timpul unui proces de înregistrare.
Prin urmare, colectăm date cu caracter personal prin utilizarea formularului de contact pe care îl regăsiți pe site-ul nostru la secțiunea ”CONTACT” : „Contactează-ne”.
Nefurnizarea oricăreia dintre informațiile și datele cu caracter personal solicitate poate conduce la imposibilitatea contactării și transmiterii mesajelor/solicitărilor/sesizărilor dumneavoastră prin intermediul website-ului nostru.
În procesul de contactare, următoarele informații sunt necesare: numele și prenumele, adresa de e-mail, numărul de telefon.
Furnizarea informațiilor cu caracter personal prin intermediul formularului nostru de contact nu este o cerință contractuală, dar totuși rețineți că rubricile marcate cu asterisc (*) sunt obligatorii, deoarece avem nevoie de aceste informații pentru a respecta sau a răspunde solicitărilor primite. Alte date sau informații cu caracter personal pe care ni le furnizați la completarea formularului de contact sunt la alegerea dumneavoastră.
De asemenea, este posibil să colectăm informații tehnice despre utilizatorii website-ului prin mijloace automate – module cookie sau alte tehnologii similare (web beacons, web server logs, s.a), precum: adresa IP, sistemul de operare, navigatorul de internet, anunțurile pe care ați dat click, locația, paginile web pe care le accesați pe website-ul nostru, în vederea administrării sistemului. Acestea sunt date statistice referitoare la acțiunile și tiparele de navigare ale utilizatorilor noștri și nu identifică direct o anumită persoană. Cookie-urile și alte tehnologii similare ne ajută să îmbunătățim website-ul și să oferim un conținut mai bun și mai personalizat. Pentru mai multe informații despre utilizarea cookie-urilor pe website, vă rugăm să consultați Politica de administrare a modulelor cookie disponibilă pe website-ul nostru.
Website-ul nostru include în cadrul secțiunilor și legături către alte website-uri de interes pentru informarea dumneavoastră, pe care FILARMONICA ARAD nu le controlează. După ce faceți clic pe un link al unei terțe părți, veți fi direcționat către website-ul acesteia. Dacă vizitați oricare dintre aceste website-uri conectate, trebuie să analizați politicile lor privind confidențialitatea înainte de a trimite orice informații personale acestor website-uri. Nu suntem responsabili pentru politicile și practicile altor instituţii, sau pentru modul în care website-urile acestora își gestionează datele. FILARMONICA ARAD nu controlează și nu își asumă nicio responsabilitate pentru conținutul, politicile privind confidențialitatea și notele de informare sau practicile website-urilor sau serviciilor terțelor părți.
De asemenea, este posibil ca terțe părți, având calitatea de furnizori de aplicații, instrumente, widget-uri și plug-in-uri de pe website-ul nostru, cum ar fi instrumentele social media, să folosească mijloace automate de colectare a datelor privind interacțiunea dumneavoastră cu acestea. Aceste date sunt colectate direct de la furnizori și li se aplică politicile de protecția datelor și notele de informare ale acestor furnizori. Sub rezerva legislației aplicabile, FILARMONICA ARAD nu este responsabilă pentru practicile acestor furnizori privind protecția datelor.
C. SCOPURILE PRELUCRĂRII
Vă putem folosi datele cu caracter personal doar în următoarele scopuri:
- Soluționarea oricăror cereri sau sesizări/petiții/reclamații și furnizarea oricăror informații solicitate de utilizatori prin completarea formularului de contact – în cazul în care doriți să ne contactați prin intermediul formularului de contact, atât solicitarea de a ne contacta astfel, cât și datele transmise (numele complet, adresa de e-mail, mesajul, subiectul) vor fi păstrate în vederea procesării solicitării primite și în vederea asistării cu alte solicitări ce vor urma primei.
- Administrarea și întreținerea website-ului, îmbunătățirea experienței oferite pe site, a diverselor analize sau raportări privind modul de funcționare a website-ului sau a preferințelor de consum ale vizitatorilor website-ului.
- Pentru a înțelege mai bine modul în care utilizatorii interacționează cu website-ul nostru.
- Corespondența și contactul electronic, pentru a putea fi contactați pe cale electronică prin folosirea formularelor de contact.
- Analizarea și îmbunătățirea gestiunii comunicațiilor și a relației cu publicul, respectiv a comunicărilor noastre către dumneavoastră.
În cazul în care ne-ați acordat expres consimțământul dumneavoastră (abonare la newsletter-ul Filarmonicii), vă putem prelucra datele cu caracter personal și în următoarele scopuri:
- Publicitate și comunicarea cu dumneavoastră prin canalele pe care le-ați aprobat pentru a vă ține la curent cu activitatea Filarmonicii, comunicarea de anunțuri și alte informații cu privire la activitatea noastră, evenimente și proiecte în care Filarmonica s-a implicat sau orice alte știri și noutăți pe teme conexe activității pe care o desfășurăm sau subiecte ce vă pot interesa.
D. TEMEIURILE PRELUCRĂRII
Temeiul legal al prelucrarii datelor cu caracter personal conform scopurilor mai sus indicate este:
- Consimțământul dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, conform prevederilor 6, alin. 1, lit. a) din Regulamentul UE nr. 679/2016, dat în scop de comunicare newsletter, în cazul în care l-ați furnizat. Vom comunica cu dumneavoastră prin telefon/poștă/email/sms/fax, prin newsletter, trimiterea de mesaje publicitare legate de anunțurile noastre, evenimentele și programul stagiunii, spectacolele, festivalurile și proiectele culturale și educative desfășurate de Filarmonică, precum și orice alte mesaje sau comunicări în legătură cu activitatea noastră. Aveți posibilitatea de a vă retrage în orice moment consimțământul prin urmarea instrucțiunilor de dezabonare din fiecare email sau prin transmiterea opțiunii de dezabonare prin intermediul formularului de contact.
- Prelucrarea datelor dumneavoastră este necesară pentru executarea unui contract la care dumneavoastră, în calitate de persoană vizată, sunteți parte, sau pentru a face demersuri la cererea dumneavoastră înainte de încheierea unui contract, conform art. 6, lin. 1, lit. b) din Regulamentul UE 679/2016 (la solicitarea dumneavoastră, de exemplu: în legătură cu încheierea sau executarea unui contract de colaborare/parteneriat, ori de execuție muzicală cu Filarmonica, sau în vederea realizării demersurilor privind recrutarea dumneavoastră pentru anumite posturi vacante din cadrul Filarmonicii).
- Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului, conform prevederilor art. 6, alin.1, lit. c) din Regulamentul UE 679/2016, în ceea ce privește prelucrarea solicitării dumneavoastră, obligația de a răspunde solicitării și/sau de a păstra o evidență a reclamației dumneavoastră, a solicitării de informații și a altora similare, efectuarea activităților financiar-contabile, respectarea și aplicarea obligațiilor contractuale și a politicilor interne, gestionarea și dezvoltarea activității.
- Prelucrarea este necesară în scopul interesul legitim de a îmbunătăți permanent experiența dumneavoastră pe site, pentru securitate (pentru a păstra acest website securizat împotriva fraudei și a altor acțiuni ilegale) și protejarea drepturilor și intereselor FILARMONICII ARAD și ale terților colaboratori, conform prevederilor art. 6, alin. 1, lit. f) din Regulamentul UE nr. 679/2016.
Furnizarea datelor în acest scop nu este obligatorie, refuzul furnizării datelor nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
E. DURATA PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTERPERSONAL
FILARMONICA ARAD prelucrează datele cu caracter personal doar pe perioada necesară pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare mai sus menționate.
Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi șterse sau eliminate atunci când nu mai sunt necesare realizării scopului pentru care au fost primite, sau atunci când solicitați ștergerea datelor, prin exercitarea dreptului de a fi uitat și Filarmonica nu mai are obligația legală de a continua să stocheze datele respective. Cu toate acestea, vom păstra datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când acestea sunt necesare pentru constatarea, exercitarea sau apărarea de către Filarmonică a unui drept în justiție, respectiv pentru protejarea drepturilor legale și a intereselor instituției noastre, până la soluționarea respectivelor acțiuni în instanță sau până la finalul perioadei de retenție relevante.
În cazul prelucrării datelor în baza consimțământului privind transmiterea de informări/newsletter, datele vor fi prelucrate până la momentul dezabonării dumneavoastră.
Informațiile colectate de cookies sunt stocate timp de 12 luni în vederea realizării de analize și rapoarte legate de performanța website-ului. Ele vor fi șterse ulterior acestei perioade.
F. TRANSMITEREA/DEZVĂLUIREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, FILARMONICA ARAD poate dezvălui datele dumneavoastră cu caracter personal către terțe persoane sau entități care sprijină desfășurarea activității instituției noastre prin intermediul site-ului, precum furnizori de servicii IT, furnizori de servicii de marketing, ori la solicitarea autorităților și instituțiilor publice, contabililor, auditorilor, avocaților și altor consultanți externi a căror activitate implică necesitatea cunoașterii acestor date, sau acolo unde legea ne obligă să facem această dezvăluire.
Putem transmite datele și altor părți având consimțământul sau potrivit instrucțiunilor dumneavoastră.
Ne vom asigura, în limite rezonabile, că datele dumneavoastră nu părăsesc Spațiul Economic European, însă, în măsura în care vom transfera date către state din afara SEE, ne vom asigura, în toate cazurile, că transferurile sunt legitime, având la bază consimțământul dumneavoastră explicit sau alt temei legal.
Datele colectate prin plug-in-urile și widget-urile terțelor părți de pe site-uri (cum ar fi datele referitoare la folosirea de către dumneavoastră a instrumentelor de distribuție social media) sunt colectate direct de furnizorii de plug-in-uri și widget-uri. Acestor date li se aplică politicile de protecția datelor ale furnizorilor în cauza de plug-in-uri și widget-uri, iar FILARMONICA ARAD nu este responsabilă pentru practicile acestor furnizori privind protecția datelor.
G. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ
- Dreptul de a solicita accesul la datele dumneavoastră cu caracter personal: dreptul de a obține de la noi, la cerere și în mod gratuit, confirmarea faptului că datele dumneavoastră cu caracter personal sunt sau nu sunt prelucrate de către FILARMONICA ARAD și dreptul de a fi informat cu privire la respectiva prelucrare;
- Dreptul de a rectifica datele dumneavoastră cu caracter personal: dreptul de a obține de la noi, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor dumneavoastră cu caracter personal incorecte/incomplete;
- Dreptul de a șterge datele dumneavoastră cu caracter personal:dreptul de a obține din partea noastră ștergerea datelor dumneavoastă cu caracter personal, însă în acest caz nu veți mai beneficia de posibilitatea de a primi informații prin intermediul adresei de poștă electronică. Acest drept nu va putea fi exercitat în măsura în care Filarmonica are obligația conform legii să păstreze și să proceseze anumite date cu caracter personal. Datele pot fi șterse în următoarele situații:
- acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
- în cazul în care vă opuneți prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;
- în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
- datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale conform dreptului Uniunii sau dreptului intern sub incidența căruia se află operatorul.
- Dreptul de a restricționa prelucrarea: dreptul de a obține de la FILARMONICA ARAD restricția de prelucrare, în următoarele cazuri:
- (i) acuratețea datelor cu caracter personal este contestată de dumneavoastră;
- (ii) procesarea este nelegală și prin urmare, vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea prelucrării;
- (iii) FILARMONICA ARAD nu mai are nevoie de datele dumneavoastră cu caracter personal, dar dumneavoastră solicitați aceste date pentru stabilirea, exercitarea și apărarea unor pretenții legale.
Aveți dreptul de a vă opune în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare ca datele dumneavoastră cu caracter personal să fie prelucrate în scop de reclamă, marketing și publicitate sau să fie dezvăluite unor terți într-un asemenea scop.
- Dreptul la portabilitatea datelor, respectiv dreptul de a primi datele cu caracter personal printr-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și dreptul ca aceste date să fie transmise de către FILARMONICA ARAD către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
- Dreptul la opoziție, reprezintă dreptul ca în orice moment, din motive legate de situația dumneavoastră particulară, să vă opuneți prelucrării datelor în temeiul interesului legitim, cu excepția cazului în care FILARMONICA ARAD are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate sau atunci când scopul prelucrării este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
- Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, reprezintă dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate exclusiv pe baza unor activități de prelucrare automate, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice sau vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;
- Dreptul de a retrage oricând consimțământul dat în vederea încetării prelucrării datelor care se bazează pe consimțământul dumneavoastră. Retragerea nu va afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului acordat înainte de retragere.
- Dreptul de a depune o plângerela autoritatea de supraveghere sau instanțelor competente, atunci când considerați că datele cu caracter personal sunt prelucrate în mod nelegal de către FILARMONICA ARAD.
Drepturile mai sus menționate sunt expres prevăzute în Regulamentul 679/2016 pentru protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
H. CUM PROTEJĂM DATELE CU CARACTER PERSONAL
FILARMONICA ARAD pune în aplicare măsuri de siguranță administrative, tehnice, organizatorice și fizice pentru a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale, ilegale sau neautorizate, pierderii, alterării, accesării, comunicării sau utilizării în alte scopuri.
I. ACTUALIZAREA POLITICII NOASTRE
Continutul acestei Politici poate fi actualizat periodic, prin republicarea versiunii revizuite în pagina pe care o vizualizați la acest moment. În cazul unor modificări semnificative vă vom informa despre acestea prin note de informare ușor vizibile postate pe website-ul nostru, indicând la începutul documentului când a fost făcută cea mai recentă actualizare. Versiunea revizuită intră în vigoare la data publicării pe website. Responsabilitatea de a verifica conținutul acestei pagini pentru a fi la curent cu cea mai recentă versiune a acestui document vă revine în totalitate.
J. CUM NE PUTEȚI CONTACTA
Dacă aveți întrebări sau comentarii despre prezenta Politică de confidențialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal, dacă doriți să vă exercitați drepturile sau să actualizăm datele cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră, vă rugăm să ne scrieți la următoarea adresa: Arad, Piața George Enescu, nr. 1, jud. Arad, sau prin e-mail la următoarea adresă: dpo@filarmonicaarad.ro .