gheorghe-flueras-condoleante

Filarmonica Arad își exprimă profunda durere și adâncul regret la dispariția Maestrului Gheorghe Flueraș, director al instituției (1980 -1986) și membru al orchestrei simfonice vreme de 35 de ani.
Artist împlinit și muzician dedicat, Gheorghe Flueraș și-a închinat întreaga viață Aradului și melomanilor orașului.

A rămas în amintirea tuturor, prin implicarea extraordinară în domeniile artistice în care a profesat, dar și prin numărul însemnat de concerte destinate generațiilor de arădeni.

Suntem astăzi alături de familia Maestrului, căreia îi prezentăm sincere condoleanțe.