
Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană
Ediția a X-a (26 octombrie – 5 noiembrie 2023)
Luni, 30 octombrie 2023, ora 19.00
Sala Palatului Cultural
VIBRAȚII, VIBRATO,VIBE…
CVARTETUL ARCADIA
Ana Török vioara I
Răsvan Dumitru vioara a II-a
Traian Boală violă
Zsolt Török violoncel
Invitat: Octavian Lup violoncel
Program
Bela Bartók Cvartetul de coarde nr. 1 în la minor, Sz.40, BB 52 (op.7);
Franz Schubert Cvintetul cu două violoncele, în do major, D. 956, op.163;
În cea mai bogată și productivă perioadă de viață, puțin înainte de dispariția sa, Franz Schubert semnează senzaționalul ciclu de lieduri „Călătorie de iarnă”, Simfonia în do major și ultimele trei sonate pentru pian. Le adaugă acestora Cvintetul în do major, cu două violoncele, cea mai vastă și emoționantă dintre creațiile camerale, ultima lucrare a catalogului său instrumental. Cvintetul captivează, surprinde și fascinează prin melodiile lipsite de egal, prin lirismul și tandrețea cu adevărat copleșitoare.
Lucrare monumentală a secolului al XIX-lea, Cvintetul în do major se însoțește în această spectaculoasă seară a cvartetului Arcadia, cu cea mai romantică dintre partiturile camerale semnate de Bela Bartók, Cvartetul de coarde nr. 1, un ópus cu rădăcini profund ancorate în tradiția beethoveniană și în aceea a creațiilor lui Johannes Brahms.
Un amestec irezistibil de tehnică, virtuozitate și personalitate fascinantă și atrăgătoare, o etichetă care însoțeste Arcadia pe toate meridianele reușitelor sale, este garantul serii camerale a festivalului!