Teo Milea – pian
Amalia Gaiță – voce
Ionuț Cădariu – flaut
Adrian Șchiopu – tobe

Teo Milea în concert la Arad, cu noul material discografic

Pianistul Teo Milea concertează la Casa Armatei din Arad cu noul său material discografic „Open Minds” pe 5 Octombrie 2015, începând cu ora 19:00. Biletele s-au pus deja în vânzare la casieria Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad.

După 3 ani de la lansarea primului material discografic, “On white…and black keys”, pianistul și compozitorul Teo Milea prezintă cel de-al doilea album pianistic, intitulat “Open Minds”. Din 2012, de la lansarea primului album, artistul a concertat în țară, dar și în Austria, Belgia, Germania și Spania, prezentându-se ca fiind un pianist și compozitor aparținând a două lumi: cea clasică și cea nouă, a secolului XXI. Toată creația sa este fundamentată pe relația interumană, stările și nevoile societății moderne, pasiunea și dorința de a cuceri noi teritorii sufletești, neexplorate încă.

„Prin muzica mea am cunoscut o lume nouă, sinceră, cu zâmbetul pe chip și cu o bucurie care radiază. Am pășit în lumea pe care o visam și mi-o doream, lumea oamenilor cu mintea deschisă, o lume în care poveștile se spun prin muzică. Prin „Open Minds” muzica mea de pian trece într-o nouă dimensiune a sensibilității și a percepției, iar în concertul din 5 Octombrie vă promit că tot ceea ce voi îndrăgiți vi se va oferi din tot sufletul… și încă ceva în plus.”

„Open Minds” este mesajul meu de mulțumire dedicat prietenilor din Arad pentru toată susținerea și încrederea oferită și, totodată, este un îndemn la toleranță, bucurie și prietenie. – Teo Milea

Concertul „Open Minds” de la Casa Armatei din Arad va fi printre ultimele întâlniri ale pianistului Teo Milea cu publicul arădean pentru o perioadă mai lungă de timp. Totodată, concertul va fi și printre ultimele susținute în România, artistul urmând să se relocheze în Toronto (CA) la finalul lunii octombrie a acestui an.

Bilete de la 12 Lei

Află mai multe despre bilete, preț și reduceri aici

Orar Casa de Bilete

Casieria Filarmonicii Arad

  • Luni 09:00 - 13:00
  • Marți 09:00 - 13:00
  • Miercuri 12:00 - 16:00
  • Joi 09:00 - 13:00; 17:00 - 18:45
  • În zi de concert 09:00 - 13:00;
    17:00 - 18:45