Bel canto – între folclor și clasic
Gala de operă Open Air, organizată în mod tradiţional de Filarmonică în prima duminică a lunii septembrie, îşi află în acest an o nouă locaţie – Ştrandul Neptun. În seara de 6 septembrie 2015, de la ora 20.00, mult aşteptatul eveniment liric, dirijat de maestrul Roberto Salvalaio, prezintă publicului arădean unul dintre cele mai originale şi spectaculoase programe de până acum.
Ediția actuală a galei, denumită „Bel Canto – între folclor şi clasic”, permite o reţetă muzicală flexibilă, cu decupaje de tradiţie din opera italiană a secolului al XIX-lea – Giuseppe Verdi, Ruggiero Leoncavallo, Pietro Mascagni sau Giacomo Puccini – dar şi opere muzicale relevante din repertoriile tradiționale ale Estului.
Se împletesc în a doua parte a serii valsuri mongole, cu refrene populare peninsulare, dar şi strălucitoare numere verdiene, evidenţiate prin calităţile extraordinare ale ansamblurilor de scenă ale Filarmonicii: orchestra simfonică şi corul academic, dirijat de Robert Daniel Rădoiaş, dar şi ale partenerilor de scenă ai invitatului principal, soprana Erdenetuya Balgansuren din Mongolia şi baritonul italian Paride Pandolfo, cei care se regăsesc în rolurile principale, pe afişul operei Tosca de Giacomo Puccini, care deschide oficial stagiunea 2015-2016 a Filarmonicii de Stat Arad.
Așadar, vă așteptăm la o seară extraordinară, în care meridianele lirice și invitații speciali, alături de corul și orchestra Filarmonicii de Stat Arad, vor oferi un periplu muzical de mare ținută.
Portret – Erdenetuya Balgansuren
Erdenetuya Balgansuren a studiat la Conservatorul din Ulaan Baatar în perioada anilor 1992 -1997, devenind în anul absolvirii membră a Teatrului de operă si balet din capitala Mongoliei. A asimilat în repertoriul său roluri de soprană din opere de Wolfgang Amadeus Mozart (Don Giovanni), Gioacchino Rossini (Bărbierul din Sevilla), Giuseppe Verdi (Trubadurul, Traviata, Aida), Giacomo Puccini (Turandot, La Bohème, Madame Butterfly, Tosca), Georges Bizet (Carmen), Piotr Ilici Ceaikovski (Evgheni Oneghin, Dama de pică), Serghei Rahmaninov (Aleko), George Gershwin (Porgy and Bess) şi a abordat în paralel numeroase partituri ale compozitorilor mongoli.
De-a lungul anilor a câştigat concursuri naţionale şi internaţionale de canto, determinantă pentru evoluţia carierei sale fiind perioada anilor 2001 -2007, timp în care s-a specializat la Conservatorul Benedetto Marcello din Veneţia. Cariera sa s-a desfăşurat deopotrivă pe scene din Rusia, China, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Japonia, Germania şi România.
Erdenetuya Balgansuren este în prezent director artistic al Teatrului de operă şi balet din Ulaan Baatar.
Portret – Paride Pandolfo
Paride Pandolfo a studiat canto la Academia Maria Malibran sub conducerea lui Rosetta Pizzo şi Francesco Signor. A desfăşurat o intensă activitate concertistică în Italia şi peste hotare, fiind dedicat cercetării, recuperării şi scoaterii la lumină a unui vast repertoriu de muzică necunoscută, propunând-o şi prin inspirate ediţii discografice.
A câştigat concursuri naţionale şi internaţionale de canto, printre care premiul special al juriului la Concursul Internaţional de Canto G.B. Velutti, iar în decembrie 2004, la Miami, Concursul International de canto M.S.C. Opera, difuzat de premiul liric Giacomo Lauri Volpi.
În domeniul operistic a debutat în rolurile: Figaro din Barbiere di Siviglia de Gioacchino Rossini, Belcore din “Elisir d’amore”, Germont din La Traviata) de Giuseppe Verdi şi Marcello din La bohème de Giacomo Puccini. În repertoriul său sunt asimilate opere precum Lucia di Lammermoor, Don Pasquale (Gaetano Donizetti), Trubadurul (Giuseppe Verdi), Paiaţe (Ruggiero Leoncavallo), Puritanii (Vincenzo Bellini), Faust (Charles Gounod).
În colaborare cu Filarmonica din Verona a cântat rolul principal din “Resurrezione di Cristo” de Lorenzo Perosi și pe cel al lui Figaro din Barbiere di Siviglia de Rossini într-o producţie a teatrului din Castel Brando. O altă realizare notabilă este preluarea rolului lui Marcello din Boema, alături de orchestra “Filarmonia Veneta” dirijată de Stefano Romani.
A interpretat rolul lui Jack din opera “L’importanza di essere Onesto”, transpunere lirică a creaţiei omonime a lui Oscar Wilde, scrisă şi dirijată de Nicola Giusti şi pusă în scenă la Teatro Ventidio Basso din Ascoli Piceno. Debutează în Trubadurul la Festivalul de operă din Avenches, sub bagheta lui Daniel René Pacitti, obţinând un real succes de public şi de critică, reluând apoi rolul lui Giorgio Germont din Traviata, cu rezultate oglindite în recenziile momentului.
Sub direcţia maestrului Roberto Salvalaio, a interpretat rolul lui Scarpia din opera Tosca, pe scena Teatrului de operă din Ulaan Baatar. A colaborat cu regizori de seamă, printre care Italo Nunziata, Francesco Esposito, Francesco Torrigiani, Pier Francesco Maestrini.