
Joi 22 decembrie 2022 ora 19.00
Sala Palatului Cultural
Crăciun de poveste
Dirijor: Horváth József
Solistă: Mediana Vlad soprană
Dirijorul corului: Robert Daniel Rădoiaș
Program
Leroy Anderson A Christmas Festival
Johann Sebastian Bach/Charles Gounod Ave Maria
solistă Mediana Vlad
Samuel Coleridge -Taylor Christmas Overture
César Franck Panis Angelicus
solistă Mediana Vlad
Piotr Ilici Ceaikovski Spărgătorul de nuci – suita de balet
John Francis Wade / Horváth József Adeste fideles
George Whitefield Chadwick Noël din Symphonic Sketches
Max Reger Mariä Wiegenlied
solistă Mediana Vlad
Jerry Brubaker How the Grinch Stole Christmas
John Williams Three Holiday Songs din filmul Home Alone
Somewhere in My Memory
Star of Bethlehem
Merry Christmas
Hans Gruber / Horváth József Stille Nacht (Cer tăcut)
solistă Mediana Vlad
Cu toții am crescut cu povestea „Spărgătorului de nuci”, cel care prinde viață în Ajunul Crăciunului și duce o luptă împotriva maleficului rege al șoarecilor! Povestea Clarei, a fratelui ei, Fritz, și cea a ceasornicarului și fabricantului de jucării Drosselmeyer, priceput și mereu plin de surprize, redată în fantasticul autograf al lui E.T.A Hoffmann și îmbrăcată în splendidele sonorități ale muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski, ne inspiră în cel mai plin de miracole moment al iernii și ne provoacă la un fascinant parcurs muzical, într-o seară de decembrie, la Palat…
„Crăciun de poveste” este un îndemn muzical, pentru cei care se bucură să zăbovească în splendoarea muzicii clasice, să reasculte nemuritoarele imnuri ale sărbătorii sau să se regăsească în amintirile sonore ale celor mai îndrăgite pelicule cinematografice. De la povestea Spărgătorul de nuci, la aceea a lui Grinch, sau aceea și mai apropiată de noi, a micuțului Kevin, din Singur acasă, nu este decât un singur pas! Un pas în lumea muzicii, cu orchestra simfonică și corul academic, cu Mediana Vlad, Horvath Jozsef și Robert Daniel Rădoiaș…
Un Crăciun de poveste, binecuvântat!
PORTRET JÓZSEF HORVÁTH
József Horváth s-a născut în 1975 la Cluj. În anul 1999 a absolvit secţia de dirijat coral, iar în 2001, secţia de dirijat orchestră a Academiei de Muzică din Cluj, unde a fost îndrumat de Petre Sbârcea, Florentin Mihăiescu, Cornel Groza şi Gheorghe Victor Dumănescu. A participat la cursuri de măiestrie conduse de maeștrii Christfried Brödel, János Fürst, George Pehlivanian, Ghennady Rojdestvensky şi Kurt Masur.
Evoluţia profesională i-a fost influenţată în mod semnificativ şi prin participarea sistematică la repetiţiile şi concertele maeştrilor Claudio Abbado, Rudolf Barshai, Sir Colin Davis, Gianluigi Gelmetti, Valery Gergiev, Philipe Herreweghe, Leonard Slatkin, Pinchas Steinberg, Jesús López-Cobos, Miguel Angel Gomez Martinez şi George Pretre.
József Horváth este dirijor al Operei Maghiare și al Operei Naţionale Române din Cluj. Repertoriul său conține peste 40 de opere și sute de lucrări simfonice. Ca dirijor invitat a condus orchestrele filarmonicilor din Arad, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Pitești, Ploiesti, Satu-Mare, Sibiu, Timisoara, Târgu-Mureș, precum și Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Craiova, Corul Radio din Budapesta, Opera Naţională din Budapesta, Orchestra Simfonică din Miskolc, Orchestra Simfonică din Szeged şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid.
A fost iniţiatorul şi Directorul Artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în anul 2011.
În anul 2009 a fost distins cu Trofeul Lya Hubic, iar la Gala Premiilor Operelor Naționale din anul 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru realizarea premierelor de Samson și Dalila, Werther, Lacul Lebedelor și Nabucco, la cele două teatre de operă din Cluj.
PORTRET MEDIANA GRAZIELLA VLAD
Venită din Statele Unite ale Americii pentru a studia tehnica vocală în România, Mediana Graziella Vlad este licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, unde a absolvit cursurile de master și a obținut, în 2010, înaltul titlu ştiinţific de Doctor în Muzică, pentru prezentarea temei „Portretul emoțional al sopranei de coloratură dramatică în bel canto-ul italian”, cu aplicaţie la rolul titular din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Șerban Dimitrie Soreanu.
Începând cu anul 2004, Mediana este solistă a Teatrului Naţional de Operetă și Musical „Ion Dacian” – Bucureşti, unde a susținut sute de spectacole din repertoriul național și internațional, cu cele mai reprezentative, dificile și totodată provocatoare roluri solistice pentru soprană de coloratură sau lirică lejeră, din repertoriul de operetă și musical. Printre specializările în urma cursurilor de master adiționale se numără: interpretarea muzicii baroce cu soprana Sophie Boulin (Franţa) – profesor de Canto Muzică Veche, declamaţie şi gesturi baroce la Conservatoire National Supérieur de Paris (Franța) şi Mișcare scenică Baroc cu Mary Collins (Marea Britanie) – fondatoare a Early Dance Circle, Londra (2007); participarea la Cursurile de măiestrie artistică Master Classes, sub îndrumarea sopranei Mariana Nicolesco (2004); curs practic de interpretare a muzicii americane, specializare: George Gershwin, cu regizorul Vincent Liota, Prof. Univ. la Indiana Music University, SUA (2003); muzică americană (specializare: musical) cu Ms. Bronwyn Fix-Keller – Şef de Catedră Canto la Moravian College, Bethlehem, Pennsylvania, SUA (1999); Lied-Oratoriu cu soprana Bianca Manoleanu – Prof. Univ. Dr. la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti.
Mediana Vlad a susţinut concerte şi spectacole la Opera Naţională Română – Bucureşti, Opera Comică pentru copii – Bucureşti, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” – Constanța, Atheneul Român şi Radiodifuziunea Română – București şi pe scenele multor filarmonici (Pitești, Botoșani, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Craiova, Vratsa – Bulgaria), teatre, săli de concerte şi biserici renumite din ţară şi străinătate.
A participat, în repetate rânduri, ca solistă la Festivalul Internațional George Enescu, MozartFest, Bucharest Music Film Festival şi Festivalul Internațional de Muzică Barocă.
Mediana are un repertoriu bogat în arii de concert, oratorii, cantate, musical dar şi gospel/negro spiritual, pe care l-a interpretat cu ocazia turneelor în Germania, Italia, Belgia,Portugalia, Spania, Austria, Marea Britanie, Croaţia, Ungaria, Bulgaria și Statele Unite ale Americii.
Rolul Reginei Nopţii din „Flautul Fermecat” de Mozart a constituit debutul operistic din Statele Unite, unde a cântat şi Recviemul de Mozart cu Chicago Symphony Orchestra și Messiah de Händel cu Blue Mountain Academy Orchestra.
Printre rolurile de operă se numără Juliette – „Romeo et Juliette” (Gounod),
Blondchen – „Die Entführung aus dem Serail” (Mozart), Olympia – „Les Contes D’Hoffmann” (Offenbach), Lucia – „Lucia di Lammermoor” (Donizetti), Rosina – „Il Barbiere di Siviglia” (Rossini), Norina – „Don Pasquale” (Donizetti), M-me Herz și M-selle Silberklang – „Directorul de Teatru” (Mozart), Gilda – „Rigoletto” (Verdi).
Premii obținute la concursuri naționale și internaționale: Premiul Special al Juriului la „Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée” – Brăila, România; Premiul II și Premiul Special „Emilia Petrescu” la Concursul Naţional de Interpretare muzicală Mihail Jora, Bucureşti – România.
Mediana îmbogăţeşte domeniul audiovizualului prin videoclipuri muzicale, reclame şi desene animate (reprezentând vocea Disney pentru România în roluri ca: Albă-ca-Zăpada, Frumoasa din Pădurea Adormită, Cenuşăreasa, Rio 2 (Gaby), Cartea Junglei, Peter Pan ş.a.)