
Dirijor Pedro Negrescu
Soliști
Florin Gherghel
Victoria Morvay
Program
Antonio Vivaldi – Concertul în la minor pentru două viori op.3 nr. 8
Johann Sebastian Bach – Arie
Arcangelo Corelli – Sarabanda, Giga şi Badinerie
Alexander Glazunov – Temă cu Variaţiuni
Vasily Kalinnikov – Serenada
Eduard Elgar – Serenada
Cameralul, între rezonanţele barocului italian şi german, capodopere ruseşti ale finalului de secol XIX şi intimitatea muzicii britanicului Elgar, se remarcă printr-o nouă perspectivă, croită după tiparele şi profilul artistic al interpreţilor principali ai serii de 22 octombrie 2016, dirijorul Pedro Negrescu şi duo-ul violonistic Florin Gherghel – Victoria Morvay.
Sala Ferdinand a Primariei Arad este în seara de sâmbătă, de la ora 19.00, gazda unui nou eveniment, a cărui primă parte este alcătuită exclusiv din muzici celebre: Trei dansuri pentru coarde – Sarabanda, Giga şi Badinerie – compilate din Sonatele da camera op. 5 de Arcangelo Corelli, minunata Arie, partea a doua a Suitei în re major pentru orchestră BWV 1068, de Johann Sebastian Bach şi Concertul în la minor pentru două viori de Antonio Vivaldi.
Mai puţin cunoscute, Serenada de Vassilly Kalinnikov, colegul de generaţie al universalilor Piotr Ilici Ceaikovski şi Serghei Rahmaninov, dar şi încântătoarea temă cu variaţiuni de Alexandr Glazunov, împlinesc tabloul sonor al unui alt vestit meridian, iar finalul îi revine Serenadei de Eduard Elgar, una dintre cele mai apreciate miniaturi orchestrale ale sfârşitului de secol XIX.
Portret – Pedro Negrescu
Absolvent al clasei de Regie de Teatru Muzical al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, promoţia 1995, licenţiat în muzică în 1996, Pedro Negrescu a absolvit în cadrul aceleiaşi universităţi secţiile de Pedagogie Muzicală şi Jazz. Studiile de masterat, doctoratul şi specializarea în dirijat orchestră le-a realizat deopotrivă sub egida Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Pedro Negrescu a „debutat dirijoral”, ca o predestinare, de la cea mai fragedă vârstă, la clasa ilustrului profesor Valentin Gabrielescu, unde făcând parte din grupa specială de auz absolut, a câştigat cu consecvenţă concursul de solfegiu – dictat, ca premiu revenindu-i de fiecare dată bagheta şi dreptul de a dirija orchestra.
A început studiile de orchestră încă din gimnaziu, ca violoncelist la Liceul de artă “George Enescu” din Bucureşti, unde manifestând o adevărată pasiune pentru instrument, a susţinut concerte ca şef de partidă al ansamblului orchestral.
A urmat cursuri de orchestră la Händel Akademie – Karlsruhe (Germania) în 2000, 2001 şi 2003, atât la secţiunea instrumentală cât şi la cea de operă.
În anul 2008 a beneficiat de o bursă post – universitară în SUA, unde a fost asistent dirijor al Maestrului Larry Livingston şi a participat ca instrumentist, în Idellwild Festival Orchestra, alături de care a concertat în celebra Disney Hall.
A asistat de asemenea la repetiţiile orchestrelor Los Angeles Philharmonic, Pacific Symphony, Los Angeles Opera, U.S.C. Thornton Orchestra, iar la sfârşitul acestui stagiu i-a fost acordat un binemeritat Certificate of Highest Distinction.
Ca dirijor, Pedro Negrescu a susţinut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Bacău, Botoşani şi Ploieşti, cu orchestra Teatrului Muzical “Nicolae Leonard” din Galaţi, aceea a Teatrului de Operetă din Kiev şi Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei – Chişinău.
Din anul 2000 se dedică în întregime artei dirijorale, parcurgând etape de studiu în particular, de masterat şi doctorat, avându-i ca profesori pe Petru Andriesei, Cristian Brâncuşi, Dumitru Goia. A studiat totodatăcu maeştrii Petru Oschanitzky, Sabin Păutza, Valentin Doni, Ilarion Ionescu Galaţi şi Larry Livingston.
Ca muzician de jazz a susţinut numeroase concerte şi a realizat înregistrări de radio şi televiziune. Este autorul unor albume, printre care unul integral solo, iar altele ca autor de muzică de teatru şi film.
După o îndelungată carieră didactică, în prezent este profesor al Universităţii de arte din Târgu Mureş, unde predă arta interpretării în teatrul liric, ansamblu coral şi dirijat.
Pe scena de concert i-a avut ca parteneri solişti pe Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galaţi, Daniel Podlovschi, Anton Diaconu, Adam la Motte, Ion Bogdan Ştefănescu, Dorel Baicu, Alexandru Moroşanu, Filip Papa, Aron Petrus Boloni, Thomas Pandolfi, Horia Mihail, Daniel Goiţi etc.
Portret – Victoria Morvay
Victoria Morvay a absolvit cursurile Academiei de muzică Gheorghe Dima, la clasa profesorului Valer Maior, iar din 1989 este membră a Operei Maghiare din Cluj, activitatea ei orchestrală însumând peste 2000 de spectacole de operă, operetă sau balet, susţinute în România, Ungaria, Croaţia, Austria, Italia, Franţa, Germania, Norvegia, Belgia, Spania, Elveţia, Turcia şi Coreea de Sud.
Din anul 1991 colaborează în mod consecvent cu ansambluri româneşti – Filarmonicile din Cluj Napoca, Craiova, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara, cu Opera Română din Cluj, Opera din Braşov şi Opera din Craiova sau de peste hotare: orchestra simfonică Hermitage din Sankt Petersburg, Orchestra de coarde din Kiev, Seven Arts – Budapesta, Savaria Orchestra – Szombathely, Johann Strauss Operette- Viena, Wiener Operette etc.
A activat deopotrivă în ansambluri mici camerale precum Medley – Duo (vioară şi pian – Cluj Napoca), ca prim violonistă în Cvartetele de coarde – Euphoria (Brasov), Lyra, Ars Longa şi Medley – Cluj, sau concert maestru al orchestrei de coarde Camerata – Cluj, zona ei repertorială fiind la fel de impresionantă: de la partituri clasice de Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, la musical, pop, jazz, valsuri, tangouri sau cântece de dragoste din lumea întreagă.
Absolvent în 2006 al Conservatorului de Muzică din Oradea, Florin Gherghel este prezent pe afişele noastre de concert încă din anii de afirmare, Tribuna Tinerelor Talente fiind cupola sub care tânărul violonist a interpretat acompaniat de orchestra simfonică a Filarmonicii, partituri reprezentative ale repertoriului universal.
Florin Gherghel a studiat vioara la Liceul de artă Sabin Drăgoi, la clasa profesoarei Crina Brad, iar în perioada anilor de facultate s-a bucurat de îndrumarea violonistului Traian Roman, solist al Filarmonicii de Stat Arad. Ca elev s-a făcut remarcat în concursurile naţionale de specialitate, câştigând premii şi poziţii importante.
Membru al Operei Naţionale din Timişoara pe parcursul stagiunii 2005-2006, violonistul este începând din septembrie 2006, angajat al Filarmonicii din Arad.