Festivalul Internațional Toamna Muzicală Arădeană
Vineri, 8 noiembrie 2024 ora 19.00

Sala Palatului Cultural

 

PLATERO ȘI CU MINE
DESPRE PRIETENIE

Concert-spectacol pentru narator și chitară, pentru cei mici și cei mari

 

Costin Soare – chitară

Ionel Barac – narator

Alex Icodin – ilustrație vizuală

 

Muzica: Mario Castelnuovo-Tedesco

Texte:  Juan Ramón Jiménez

O poveste încărcată de emoţie, dedicată deopotrivă celor mici şi celor mari, spectacolul „Platero şi cu mine – despre prietenie” propune o incursiune în spaţiul sonor/literar a doi artişti  de extremă importanță ai secolului XX: italianul Mario Castelnuovo-Tedesco, compozitor prolific, cu o carieră de succes în lumea muzicii, şi spaniolul Juan Ramon Jimenez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Publicată în 1914, „Platero şi cu mine” este un omagiu adus prieteniei dintre poet şi măgăruşul acestuia, prilej de reflecţie asupra „bucuriilor şi amărăciunilor, gemene ca urechile lui Platero”. În 1960, compozitorul italian re-imaginează povestea celor doi într-o lucrare pentru narator şi chitară, încărcată de frumusețe şi expresivitate.

Aflând cât de plăcută și de apreciată este în rândul celor care iubesc muzica și poveștile, am ales să v-o prezentăm și noi astăzi, alături de chitaristul Costin Soare și actorul Ionel Barac.  Ei sunt cei care vă invită pe cei mici și pe cei mari, la o poveste – parabolă emoționantă, care să vă atingă și să vă bucure sufletele, oferindu-vă chei de înțelegere pentru fiecare vârstă.

Iar pentru că desene live, create de artistul vizual Alex Icodin, vor îmbogăți spaţiul muzicii și al poveștii, va fi o seară de vineri  nemaipomenită! Haideți să ascultăm împreună povestea și muzica ei și să ne bucurăm de ilustrațiile minunate care o însoțesc!

Află mai multe despre bilete, preț și reduceri aici

Orar Casa de Bilete

Casieria Filarmonicii Arad

  • Luni 09:00 - 13:00
  • Marți 09:00 - 13:00
  • Miercuri 12:00 - 16:00
  • Joi 09:00 - 13:00; 17:00 - 18:45
  • În zi de concert 09:00 - 13:00;
    17:00 - 18:45