Marți, 23 februarie 2027, ora 19.00, Sala Palatului Cultural
Pasiuni pastorale
Recital cameral
Melinda Béres: vioară
Előd Kostyák: violoncel
Edit Horváth: pian
În program lucrări de Carl Maria von Weber, Dmitri Șostakovici și Manuel de Falla
Proiect finanțat din Fondurile de Cercetare ale Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca
Trei universuri distincte – Carl Maria von Weber, Dmitri Șostakovici și Manuel de Falla –, trei muzicieni și un repertoriu care îmbrățișează complexitatea sunt reperele principale ale recitalului din 23 februarie 2027, o întâlnire cu compoziții emblematice și adaptări sonore inedite.
Cu un titlu inspirat de capodopera lui Carl Maria von Weber, Trioul în sol minor, a cărui parte a treia poartă numele Schäfers Klage (Plângerea păstorului), recitalul cameral „Pasiuni pastorale” explorează idila și melancolia, mai întâi sub forma purității romantice, apoi a nuanțelor patimașe – o imagine rară a tânărului Șostakovici și a primei sale iubiri, Tatiana Glivenko, oglindită în paginile Trioului în do minor op. 8 – și, nu în ultimul rând, în acelea ale universului lui Manuel de Falla, o incursiune incendiară în lumea iberică, prin intermediul melodiilor tradiționale din Siete canciones populares españolas, a voluptății din La vida breve și a faimosului Dans Ritual al Focului, ultimele trei, în aranjamente pentru trio cu pian semnate de Előd Kostyák.
Melinda Béres (vioară), Előd Kostyák (violoncel) și Edit Horváth (pian) sunt invitații acestei seri de februarie, menită să întregească suita de evenimente pe care această lună le dedică cu precădere iubirii.
