125_Piotr_Ilici_Ceaikovski-2

Dirijor – Gheorghe Victor Dumănescu

Program
Frumoasa din pădurea adormită – Suita op.66a
Spărgătorul de nuci – Suita op.71a
Lacul lebedelor – Suita op. 20

Conform tradiției, Filarmonica cuprinde în fiecare an în programele simfonice ale lunilor de iarna, suitele de balet ale lui Piotr Ilici Ceaikovski. În seara de 22 Februarie 2018, de la ora 19.00, extrasele simfonice ale baletelor sale, pagini inspirate de scrierile pentru copii Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci și Lacul lebedelor, vor putea fi audiate într-o versiune remarcabilă, pregătită de unul dintre cei mai avizați maeștri de orchestră ai spațiului românesc, Victor Gheorghe Dumănescu.

Dacă Frumoasa din pădurea adormită și Spărgătorul de nuci sunt vizate în versiunile universal consacrate, acoperind prin dimensiunile lor o primă parte de program, Lacul lebedelor este reluat în versiunea rusească de concert, mult amplificată, care adaugă la tablourile coregrafice tradiționale numere la fel de spectaculoase, deprinse de pe întregul parcurs al spectacolului.

Seara simfonică se înscrie în seria programelor dedicate împlinirii a 125 de ani de la dispariția lui Piotr Ilici Ceaikovski (1840 -1893).

Portret – Gheorghe Victor Dumănescu

Gheorghe Victor Dumănescu s-a născut la Târgu Jiu, în anul 1944. A urmat cursurile Liceului Vasile Alecsandri din Galaţi, liceu etalon în acea perioadă, apoi, în două etape, acelea ale Conservatorului de Muzică George Enescu din Iaşi: absolvă în 1967, sub îndrumarea prof. Ion Pavalache, clasa de dirijat coral academic, iar în 1974, cursurile secţiei de dirijat orchestră, la clasa Maestrului Ion Baciu. Şi-a început cariera muzicală în calitate de profesor de orchestră şi orchestră de cameră (1967 – 1969) în cadrul Liceului de muzică din Galaţi, în anul 1969 este numit dirijor al corului Gavriil Musicescu al Filarmonicii Moldova din Iaşi, pentru ca în 1974 să devină, pentru o perioadă de zece ani, dirijor al Operei Române din Iaşi. Primul spectacol dirijat a fost baletul Giselle.

Colaborările sale cu Opera Română din Cluj Napoca au început în anul 1981, realizând  încă de la primele sale apariţii  în fosa operei clujene spectacole eveniment, care au însumat cele mai bune distribuţii şi regii ale momentului.

Ca reper stabil în cariera sa, Opera Română din Cluj-Napoca reprezintă perioada anilor 1984 -1991. În anul 1991 devine profesor universitar în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima, la clasele de operă, orchestră şi dirijat. Perioada cursurilor universitare este cuprinsă între 1991 şi 2010, cuprinzând şi susţinerea doctoratului cu o temă îndrăzneaţă ca titlu şi abordare, Contemporaneitatea spectacolului de operă şi impactul acestuia cu mass media, teză îndrumată de prof. dr. Valentin Timaru.

În paralel trebuie menţionata calitatea de director artistic al Operei Naţionale din Chişinău (1991 – 1994) şi aceea de prim dirijor şi director artistic al Operei Antalya sau Noua Operă din Antalya (1998 – 2001). De notat sunt şi colaborările cu teatrele lirice şi concertele simfonice susţinute pe scene de concert din ţară şi străinătate (Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Spania, Bulgaria, Turcia, Austria, Olanda, Luxemburg, Belgia, Ucraina, Republica Moldova etc.), dovadă a repertoriului stăpânit, operă, operetă, balet, vocal simfonic, musical. Trebuie amintită totodată calitatea de membru în jurii naţionale sau internaţionale de dirijat sau canto, precum şi colaborările  sale cu solişti de talie internaţională, precum Paata Burchuladze, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Maria Slătinaru Nistor, Ludovic Spiess, Galina Bauer, Ionel Voineag, Liliana Bizineche, Elena Mosuc,  Ştefan Ruha (vioară), Andrei Agoston (vioară),  Marin Cazacu (violoncel), Csiky Boldizsar (pian), Daniel Podlovschi (vioară), Mihai Constantinescu (vioară), Mihai Ungureanu (pian), Florin Paul (vioară), în spectacole  şi concerte aplaudate la scenă deschisă.

Maestrul Gheorghe Victor Dumănescu a fost distins cu trofeul Lya Hubic,  la prima ediţie a festivalului Oameni de aur ai Operei (2003), cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer Comandor  din partea preşedinţiei României (2004)  şi cu diploma de  Profesor Emerit al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj.

Bilete de la 10 Lei

Află mai multe despre bilete, preț și reduceri aici

Orar Casa de Bilete

Casierie – Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Telefon 0730 643 695

  • Luni, Marți 09:00 - 13:00
  • Miercuri 13:00 - 16:00
  • Joi 10:00 - 12:00
  • Joi, Cercul Militar (B-dul Decebal nr. 19) 17:00 - 19:00